Această cărticică ne ajută să abordăm subiecte
dificile (divorțul, sexualitatea, boala etc) și poate constitui ea însăși un
bun început pentru o discuție pe care nu știm cum s-o începem sau pe care o
evităm sau amânăm de mult timp.
Sinceritatea față de noi înșine este esențială
atunci când ne gândim care sunt subiectele despre care ne este greu să vorbim și
de ce anume ne este greu. Unii dintre voi veți spune că nu știți ce să spuneți
sau că nici vouă nu v-a vorbit nimeni despre ele. Alții vor spune că simt
rușine, alții susțin că nu găsesc un moment potrivit pentru a le aborda. Dar
indiferent de motive și pretexte, recunoaștem că există momente și situații în
care ne este greu să vorbim și, dacă ne referim la această carte, să le vorbim
cu copiii. Asta ne conduce la un fel de stânjeneală, pe care încercăm s-o
evităm, schimbând vorba atunci când copilul sau adolescentul deschide discuția
sau pune întrebări, găsindu-ne refugiul într-un limbaj abstract (ca în
dicționar), găsind o minciună convenabilă sau amânând discuția. Există firește
și situații în care adulții îl ceartă pe copilul care întreabă sau îl resping
propunându-i să nu se mai gândească la așa ceva sau să-și vadă de joacă, de
teme etc.
Apoi ne putem aminti dacă noi înșine în trecut ne-am
pus aceste probleme, aceste întrebări și ce am făcut cu ele. Am primit oare
răspunsuri? Cât de mult ne-am lămurit? Am abandonat orice intenție de a
întreba? Sau ne-am satisfăcut curiozitatea cum și când am putut?
Am putea încerca un mic joc în care să ne amintim de
întrebările pe care ni le puneam când eram copii și apoi să ne răspundem la ele
din ipostaza de adulți.
După ce am aflat ce ne-ar fi convenit să ni se răspunda
sau chiar ce părere avem despre curiozitatea copiilor și adolescenților, ce
înseamnă interesul lor pentru astfel de subiecte, uneori dureroase sau
penibile, putem să ne gândim la răspunsuri "pe
fugă" și răspunsuri "pe îndelete" pentru că nu întotdeauna avem
chef, inspirație sau timp să abordăm subiectul pe larg. Suntem atunci în situația
de a da un răspuns imediat și de a găsi momentul în care să-l reluăm. Mai multe
discuții despre același subiect vor aduce mai multă claritate și vor oferi
copilului sau adolescentului timpul și disponibilitatea de a se gândi la cele
discutate anterior. Un răspuns expeditiv, chiar și suficient de clar sau de
corect vor transmite copilului senzația că ne grăbim, că ne este incomod și va
evita el însuși o altă discuție.
Apoi putem să luăm în
considerare ce este "prea mult", "prea puțin" sau
"suficient" pentru o discuție astfel încât să nu împovărăm copilul cu
informații sau detalii pe care nu le poate înțelege, să nu fim nici scumpi la
vorbă astfel încât să-l punem în ipostaza de a insista sau a simți că-i ascundem lucruri.
Nu în ultimul rând este
important să-i prezentăm un material deja elaborat psihic, pe care l-am gândit
înainte sau să ne folosim de amintiri, desene, cărți și nicidecum să-l punem
într-o situație traumatizantă. O întrebare trebuie să primească un răspuns
preferabil în cuvinte. Prezentarea unei realități brute poate avea un efect
distructiv asupra psihicului fragil al copiilor și adolescenților. De aceea,
este bine să fim atenți la starea copilului și să încercăm să-l liniștim dacă
este speriat sau furios, să-i acordăm încredere și timp pentru a putea exprima
ce simte, ce știe deja și ce vrea să afle.
Anca Ganciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu