luni, 23 ianuarie 2017

Babette Cole - Mami nu mi-a spus





Această cărticică ne ajută să abordăm subiecte dificile (divorțul, sexualitatea, boala etc) și poate constitui ea însăși un bun început pentru o discuție pe care nu știm cum s-o începem sau pe care o evităm sau amânăm de mult timp.

Sinceritatea față de noi înșine este esențială atunci când ne gândim care sunt subiectele despre care ne este greu să vorbim și de ce anume ne este greu. Unii dintre voi veți spune că nu știți ce să spuneți sau că nici vouă nu v-a vorbit nimeni despre ele. Alții vor spune că simt rușine, alții susțin că nu găsesc un moment potrivit pentru a le aborda. Dar indiferent de motive și pretexte, recunoaștem că există momente și situații în care ne este greu să vorbim și, dacă ne referim la această carte, să le vorbim cu copiii. Asta ne conduce la un fel de stânjeneală, pe care încercăm s-o evităm, schimbând vorba atunci când copilul sau adolescentul deschide discuția sau pune întrebări, găsindu-ne refugiul într-un limbaj abstract (ca în dicționar), găsind o minciună convenabilă sau amânând discuția. Există firește și situații în care adulții îl ceartă pe copilul care întreabă sau îl resping propunându-i să nu se mai gândească la așa ceva sau să-și vadă de joacă, de teme etc.

Apoi ne putem aminti dacă noi înșine în trecut ne-am pus aceste probleme, aceste întrebări și ce am făcut cu ele. Am primit oare răspunsuri? Cât de mult ne-am lămurit? Am abandonat orice intenție de a întreba? Sau ne-am satisfăcut curiozitatea cum și când am putut?

Am putea încerca un mic joc în care să ne amintim de întrebările pe care ni le puneam când eram copii și apoi să ne răspundem la ele din ipostaza de adulți.

După ce am aflat ce ne-ar fi convenit să ni se răspunda sau chiar ce părere avem despre curiozitatea copiilor și adolescenților, ce înseamnă interesul lor pentru astfel de subiecte, uneori dureroase sau penibile, putem să ne gândim la răspunsuri "pe fugă" și răspunsuri "pe îndelete" pentru că nu întotdeauna avem chef, inspirație sau timp să abordăm subiectul pe larg. Suntem atunci în situația de a da un răspuns imediat și de a găsi momentul în care să-l reluăm. Mai multe discuții despre același subiect vor aduce mai multă claritate și vor oferi copilului sau adolescentului timpul și disponibilitatea de a se gândi la cele discutate anterior. Un răspuns expeditiv, chiar și suficient de clar sau de corect vor transmite copilului senzația că ne grăbim, că ne este incomod și va evita el însuși o altă discuție.

Apoi putem să luăm în considerare ce este "prea mult", "prea puțin" sau "suficient" pentru o discuție astfel încât să nu împovărăm copilul cu informații sau detalii pe care nu le poate înțelege, să nu fim nici scumpi la vorbă astfel încât să-l punem în ipostaza de a insista  sau a simți că-i ascundem lucruri.

Nu în ultimul rând este important să-i prezentăm un material deja elaborat psihic, pe care l-am gândit înainte sau să ne folosim de amintiri, desene, cărți și nicidecum să-l punem într-o situație traumatizantă. O întrebare trebuie să primească un răspuns preferabil în cuvinte. Prezentarea unei realități brute poate avea un efect distructiv asupra psihicului fragil al copiilor și adolescenților. De aceea, este bine să fim atenți la starea copilului și să încercăm să-l liniștim dacă este speriat sau furios, să-i acordăm încredere și timp pentru a putea exprima ce simte, ce știe deja și ce vrea să afle.

Anca Ganciu




Urmariti-ne prin Email