joi, 5 ianuarie 2017

La statuia lui Ștefan cel Mare


În prima mea vizită în Chișinău, acum circa 10 ani, am întâlnit un obicei sau, mai corect spus, așa mi s-a spus, că există un obicei ca tinerele cupluri ce se căsătoresc să meargă la statuia lui Ștefan cel Mare unde fac poze. Nu știu dacă este adevărat sau nu, nu știu dacă este un obicei într-adevăr și, dacă este, nici nu știu când a apărut. Dar cu imaginea asta am plecat atunci și cu întrebarea – ”de ce oare?”.

Pe atunci eram la începutul interesului meu pentru cupluri, care, ulterior, a devenit o specializare pentru mine prin formarea în terapie analitică de cuplu și familie, așa că nu aveam nici un răspuns. Nu susțin că azi am. În ultimii 10 ani am văzut multe cupluri, de obicei în situații de criză, de nefericire, nici unul nu a vorbit de pozele de la nuntă. Am mai întâlnit obiceiul unui loc în Kazahstan, dar evident, nu era vorba despre Ștefan cel Mare. Atunci mi-am amintit de Chișinău. Mă întrebam cum este în București, locul unde muncesc și pe care, teoretic, l-aș cunoaște mai bine. Tinerii miri fac poze în spații deschise, în Cișmigiu, în parcuri, undeva în natură dar nu există un loc deja fixat.

Poate că este vorba despre URSS, până la urmă ce au în comun Chișinăul și Almaty? Istoria tradițională a apartenenței la Moscova și la specificul rusesc. În rest totul pare diferit – limbi diferite – pe de o parte kazaha, pe de alta parte româna sau moldoveneasca, cum preferați să o numiți. Până și cuplurile sunt diferite, ca mentalitate, legislația este similară. Dacă este să considerăm că Stalin este un lucru comun la două entități așa de departe una de alta, atunci am putea avea o logică. Dar atunci Ștefan cel Mare ar fi un substitut al lui Stalin.

Sigur că Ștefan cel Mare este un simbol pentru Moldova. Dar care ar fi legătura lui cu cuplul? Poate faptul că era un mare iubăreț? Ceea ce ar cam fi în opoziție cu valoarea de fidelitate presupusă de familie în societatea noastră.
Este necesar un loc tradițional pentru o poză de nuntă? Sau până la urmă ce sunt aceste fotografii pe care nuntașii le fac? Care este rostul lor?

Răspunsul clasic ar fi cel de amintire. Să nu se uite? Ce s-ar putea uita? Fotografia este o imortalizare, adică o trecere în ne-moarte. Nunta este considerată de cupluri un moment fericit. Nu știu cât la sută dintre miri și mirese s-au simțit fericiți în timpul nunții lor dar, așa este considerat. Ce s-ar putea trece în nemurire este asigurarea că este ceva fericit? Adică, în momentele de cu totul alt gen, cele în care oamenii se vor simți triști, deprimați, certați, supărați să aibă o imagine clară a deciziei lor fericite sau poate a faptului că sunt și motive pentru care cei doi sunt într-un cuplu împreună.

Mai putem descoperi ritualul, adică o piele pe care cuplul o îmbracă pentru a fi un cuplu și a deveni o familie. Dacă există un loc ritualic de pozare, atunci am putea să vorbim despre o ”piele” în care socialul pune cuplurile. Adică, cuplurile sunt asigurate că nu sunt abandonate, că aparțin societății, că există o apartenență care nu se va șterge în timp. O ipoteza!

Mai pot gândi că nunta este un element important. Din teorie știm că nunta este un element de stress, că inconștient ceea ce se dispută este plecarea de acasă a mirilor, știm că separerea, pierderea copiilor pe care părinții îi iubesc pentru a le da unor indivizi care nu se compară nici cu tatăl și nici cu mama proprie este un moment plin de angoasă, este un doliu. Întregul ritual ar putea asigura o apărare împotriva doliului – ”nu mai am fetita mea ci vine unul, (nesuferit de obicei ) care mi-o ia și, colac peste pupăză, fetița mea mai spune că îl și iubește”. Dar poate că astea sunt clișee psihanalitice. O altă ipoteză! Oare cum stau lucrurile de fapt?

Nu pot spune că am un răspuns privind obiceiul unei comunități de a face poze într-un loc sau în unele locuri la nuntă dar mi se pare o întrebare de împărtășit.

Urmariti-ne prin Email