luni, 2 ianuarie 2017

Părinții plecați...

În viața profesională întâlnim tot felul de situații, cele mai multe pun diverse întrebări. Anca ne propune să le împărtășim plecând de la o situație, ea scrie:

Intru în odaie și văd trei copii și pe bunelul lor. Nadejda, Iurie și Vitalie au rămas doar cu bunelul după ce anul trecut a murit bunica. Părinții lor sunt plecați la muncă în Italia.
De fapt, Nadejda și Vitalie sunt frați  iar Iurie e verișor cu ei. Mai întîi a plecat tatăl lui Iurie, la scurt timp a plecat și mama lui, apoi părinții lui Vitalie s-au hotărât și ei să plece în același loc pentru că „era de muncă”.
 Nadejda s-a născut în Italia dar la 5-6 luni au adus-o la bunici căci mama ei nu putea lucra cu ea acolo. Acum are aproape 3 ani iar fratele ei are 4 și jumătate. Iurie are 8 ani și merge la școală, uneori...
Vitalie e cel mai vorbăreț și spune că părinții vor veni acasă de Crăciun dar Iurie încearcă să-l facă să înțeleagă că a trecut Crăciunul. Vitalie e sigur că părinții vin de Crăciun...e drept că nu-i este foarte clar că este câte un Crăciun în fiecare an...

Nadița stă în brațe la bunel și se uită la ei. Nu vorbește încă dar „e tare cuminte”.
„Mergeți la grădiniță?”, îi întreb. „Stau eu cu ei”, spune bunelul. „E mai bine acasă, nu-i așa?”, îi întreabă el pe băieți. „Nadița e mică, ne-a adus-o acum un an și ceva, o să meargă și ea la școală dar nu știu  eu dacă mai am zile până-atunci”.
„Dar Iurie merge la școală? ”,  întreb cu șovăială în glas. „Eeh, mai merge dar nu-i place”. „Nu am cu cine să mă joc”, se grăbește el să adauge. „Și dacă ai școală domniță, tot nu-ți găsești de muncă, nu vedeți?” Părinții lor sunt toți plecați departe, tot ca să le fie copiilor mai bine, trimit bani și peste câțiva ani o să înceapă o casă, numa’ să mă țină pe mine Dumnezeu până atunci că dacă m-oi duce și eu pe lumea cealaltă, trebuie să-i ia la ei în Italia”.
Mă uit prin jur, văd câteva jucării de bebeluș, un televizor și rufe întinse la uscat. Oare ce fac copiii toată ziua?, mă întreb în sinea mea. Dar răspunsul pare simplu – stau cu bunelul, mănâncă, dorm, se uită la televizor și....sunt cuminți...Gândul meu e întrerupt de fetiță care începe să plângă. Bunelul începe s-o legene și unul dintre băieți îi aduce o bomboană. Nadița tace și mănâncă bomboana. Bunelul o privește cu drag. Apoi se uită la băieți care începuseră să se hârjonească și le face semn să tacă. ”Șșșșt....că poate adoarme”. Băieții îl ascultă. Ne uităm toți la fetiță cum adoarme legănată de bunic.
”Și lor le e greu acolo în Italia, să știți. Mereu plâng la telefon că le e dor de copii, mă întreabă dacă au crescut, dacă sunt cuminți, dacă ne descurcăm cu ei. Le pare și lor tare rău, ce să facă dacă nu găsesc de muncă aicea. Or să vină peste câțiva ani când or să fie și copiii mai mari, o să fie bine atuncea. Știți, spune el în șoaptă, nu le-am spus că a murit a bătrână ca să nu sufere și ei...ce rost avea să le spun...ce puteau ei să facă de-acolo? S-a dus tare repede, nici copiii nu prea știu... Iurie mă mai întreabă de ea dar copiilor nu poți să le spui că sunt și ei mici și nu înțeleg...”
E timpul să plec. Îmi iau rămas bun și le spun că voi reveni săptămâna viitoare. ”Veniți când vreți că suntem aicea, unde să ne ducem? ” Băieții îmi zâmbesc, am senzația că Vitalie ar vrea să-mi spună sau să mă întrebe ceva dar se răzgândește. Nadejda doarme învelită cu o jachetă tricotată.
Când ies în curte, îmi dau seama că aș mai fi stat. Încep să derulez în minte ce am simțit și ce am gândit cât am stat cu ei. Apoi o întrebare îmi apare brusc: ce voi face data viitoare? Să le duc un joc și să ne jucăm cu toții? Multe piedici apar și ele imediat în minte: bunelul nu prea vede, Nadejda nu vorbește, ce am putea juca? Apoi mă gândesc să le duc o hartă sau un joc cu țări, să vadă unde e Italia. Încet-încet o să înceapă și fetița să vorbească, o să se joace toți trei și apoi o să meargă la grădiniță. Gândul meu merge prea departe, e menit să mă înveselească, să alunge tulburarea pe care o simt. Încerc să mi-o imaginez pe bunica. Cum a murit? Ce cred copiii despre asta? Dar despre părinții lor? Să-i duc și un joc cu litere și cifre lui Iurie, are deja 8 ani, n-am întrebat în ce clasă e.
Îmi amintesc frânghia cu rufe întinse la uscat, erau foarte curate și în casă era curat. Bunelul se descurcă bine, e trecut prin viață și îi iubește pe copii. Le vrea binele.  Apoi încep să mă gândesc la părinți. Pot să vorbesc cu ei la telefon și poate chiar pe skype. Dar de ce să-i văd și să-i aud doar eu? O să ne vedem toți și o să vorbim împreună. O să jucăm  jocul cu țări și cel cu litere și cu cifre. O să vorbim și despre bunica. Și despre Crăciun.

Urmariti-ne prin Email